schimb

Ma adresez tie... ai 76 de ani si doi copii,o fata si un baiat.Locuiai pe Aleea Zorilor,pana cand sa treci pe numele unuia dintre copii garsoniera in care stai de cand sotul/sotia a decedat acum 7 ani.Dupa cateva saptamani,esti dat afara din casa din propriul copil.Suferi de doua boli,nu vezi bine,ti-ai pierdut ochelarii de vedere,nu ai bani,pensia vine tocmai peste doua saptamani.Vrei sa apelezi la cealalta odrasla a ta,dar nu ai cum sa iei legatura.E in Italia,munceste.Ajungi la azil.Esti multumit ca intalnesti si alti oameni.Te simti abandonat.Stai,vorbesti putin,si stii sa asculti,esti intelept/inteleapta.Asculti,asculti povesti de viata impresionante.Intalnesti oameni abandonati,oameni mai bolnavi,mai apasati de viata grea din Romania.Ai vrea sa mori,te rogi.Ai vrea sa scapi de viata asta inainte sa devii senil/a.Vine Pastele.Te simti singur/a,dar nu e un sentiment de singuratate obisnuit,e o stare mai profunda,e ca un ghimpe.Te apasa.Te gandesti zilnic ca Pastele nu mai reprezinta nimic pentru tine.Nici credinta nu mai ai.Esti a/al nimanui.Deodata afli ca niste tineri vor veni la azil,va veni si un preot care va tine o cuvantare.Vor aduce cozonaci,vor aduce vorbe bune,vorbe de suflet si esti nerabdator sa ii inveti despre viata,sa le spui drama ta.Te bucuri,te bucuri.Te gandesti ca intre timp,nepotii tai ar putea sa faca acelasi lucru,sa viziteze un batran la un azil.Te intristezi.De ce te-au uitat toti?